Copșa Mare

Copșa Mare este o localitate în județul Sibiu, Transilvania, România.

Biserica

Ca în multe alte cazuri, și bazilica de aici a suferit numeroase transformări de-a lungul vremii datorate situației politice și economice din Transilvania. Faptul că această comunitate a cunoscut o ascensiune economică destul de rapidă, care făcea ca pe la mijlocul secolului al XV-lea să aibă dreptul de a ține târg săptămanal și unul anual de Sf. Bartolomeu, i-a determinat pe locuitorii din Magno Kopsch să-și dorească o biserică la fel de frumoasă ca cea din învecinatul Biertan. Este posibil ca unii meșteri de pe șantierul de la Biertan să fi lucrat și la Copșa Mare, așa cum par a indica unele detalii de construire a corului. Inscripția de pe ancadramentul sacristiei, menționează 1519 ca an de încheiere a lucrărilor de extindere a corului, adică la 4 ani după ce se terminase și șantierul de la Biertan.

Fortificația

Zidul de apărare a fost ridicat la începutul secolului al XVI-lea. Pe colțul de nord se află un turn aproape pătrat pe două niveluri, prevăzut cu masiculiuri asemănătoare celor de la Biertan.

Utile

Cum ajungi

Se poate ajunge la Copșa Mare de pe DN 14 (Mediaș - Sighișoara) pe două căi diferite: trecând prin localitatea Valchid pe un drum de 10 km neasfaltat, dar bun (în 2006) sau trecând prin satele Saroș și Biertan, pe un drum asfaltat, dar un pic mai lung.

Coordonatele GPS ale bisericii fortificate: N46 08.003 E24 32.935Altitudine: 405 m

Legături externe

Informații și fotografii

Biserici fortificate din TransilvaniaLocalități în județul Sibiu

Forrás: Wikipedia Copșa_Mare,_Sibiu